Liderul PNL, Crin Antonescu, a afirmat, sâmbătă, la Congresul UDMR, că a auzit foarte bine tot ce a spus primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert, spre deoesebire de premierul Ponta, care spusese că i s-a întrerupt traducerea la momentele importante din discursul primarului.
„Eu, spre deosebire din nou de premier, dar astăzi sunt singurele deosebiri pentru presa românească, eu am auzit tot ce a spus Raduly Robert. Tot, aparatul meu a mers. Pentru mine, care aud așa de bine, în ciuda vârstei deja înaintate, oameni ca Raduly Robert sau Tamas Sandor pot spune orice. Nu pot fi de acord cu orice și nu sunt, nu putem face împreună anumite lucruri și nu le facem. Dar ei pot spune orice și îi voi asculta întotdeauna cu interes și fără umbră de dușmănie, pentru că sunt oameni alături de care la începutul anilor ’90, în anii ’90, în această țară am fost împreună pentru a construi pas cu pas libertatea acestei țări, democrația acestei țări”, a susținut Antonescu în fața participanților la Congresul UDMR de la Miercurea Ciuc.
„Nu am alergie la nicio culoare și aud bine tot ceea ce se spune”, a subliniat liderul PNL în discursul susținut de la tribuna Congresului UDMR, unde înaintea sa vorbise premierul Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta a spus, la Congresul UDMR, că respectă steagul secuiesc – care se afla pe pupitru la discursurile unor reprezentanți UDMR, dar care a fost luat când a vorbit Ponta -, dar nu a vrut să fie acolo „ca să nu se creadă că e steagul PNL”.
Victor Ponta a spus, la începutul discursului susținut la Congresul UDMR, că liderul PNL, Crin Antonescu, se gândea că el va vorbi în limba maghiară, gluma premierului fiind aplaudată.
El a continuat spunând că vorbește în limba română și că speră să îl ajute traducerea, după cum și pe el l-a ajutat traducerea din maghiară la discursul susținut de primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert.
Premierul a menționat însă că traducerea se întrerupea la momentele importante când a vorbit primarul Raduly, astfel că a înțeles doar o parte din discurs.
De asemenea, premierul și-a cerut scuze pentru întârzierea la Congres, spunând că presa românească va spune că „e din cauza lui Antonescu”.
După Victor Ponta, la tribună a vorbit Crin Antonescu, care și-a început discursul referindu-se la steagul secuiesc, în culorile galben și albastru, aceleași ca ale PNL.
El a spus că i-a crescut inima când a văzut aceste culori și că premierul Ponta, care „până nu de mult avea o mică alergie la portocaliu, azi e rezervat la galben și albastru”.
„Mi-a crescut inima văzând cele două culori. Astăzi și întotdeauna, galben și albastru sunt niște culori dragi. Sunt uimit că premierul, care până nu demult părea a avea o mică alergie la portocaliu, astăzi este rezervat față de galben și albastru. Nu am nicio problemă cu asta, dar am o problemă cu dorința domniei sale de mai mult roșu. Nu, roșu e destul”, a declarat liderul PNL.